Perus

Peruşul (Melopsittacus undulatus) este numele singurei specii din genul Melopsittacus, gen ce face parte din familia psittacidae, familie ce include cele peste 300 de specii de papagali.

    Frumuseţea decorativă a peruşului ondulat şi repreducerea lui relativ uşoara au contribuit la succesul pe care l-a atins această specie de păsări exotice. Statisticile spun că atât în rândul amatorilor, cât şi printre crescătorii renumiţi ce participă la expoziţii, peruşul deţine recordul de răspândire.

    Peruşii au cam 18 cm înălţime, şi cântăresc între 30 şi 40 de grame. Tipul sălbatic are penajul de culoare verde şi prezintă o mască galbenă pe frunte şi pe faţă. Gâtul este împodobit cu un număr variabil de pete negre, în timp ce penele obrajilor sunt colorate în albastru violet. Ceafa şi aripile sunt brăzdate de linii negre şi galbene, iar penajul cozii este verde-albastru. Zona cărnoasa din jurul nărilor este albăstruie la masculi şi bej-maronie la femele. Picioarele sunt de culoare maroniu-cenuşiu, iar ochii sunt căprui, într-o nuanţă închisă, iar irisul alb-gălbui. Ciocul, de formă conică, este colorat în sidefiu la pui şi în maroniu la adult.

    Penajul puilor este mai închis la culoare, brăzdat cu linii care pornesc de la gât şi ajung până la cap. Peruşilor tineri le lipseşte cercul din jurul ochilor, acesta conturându-se dupa ce ating vârsta de trei luni. Puii îşi schimbă penele la vârsta de cinci luni, perioadă dupa care devine dificilă aprecierea vârstei păsării. "Cântecul" peruşilor variază de la ciripitul uşor, echivalentul unei simple "flecăreli", până la ţipatul înspăimântat, prin care se ramarcă de la mari distanţe.

    Chiar dacă pe proprietarii de peruşi nu-i încanta ideea că peruşii lor să se îmbolnăvească, aceştia se pot îmbolnăvi grav. Există un număr mare de boli, pe care peruşii le pot suferi. Cel mai important aspect este acela că dacă peruşul tău este bolnav, trebuie să-l duci neapărat la veterinar. Sistemul imunitar al unui peruş este foarte slab, şi chiar cea mai inofensivă infecţie îl poate omorî. Ajutând peruşul imediat, îi poate salva viaţa!. Proprietarii care deţin mai mulţi peruşi, ar trebui să aibă cel puţin o colivie de recuperare, unde pasărea bolnavă poate fi ţinută. Picioare reci/fierbinti

    Cu ajutorul temperaturii picioarelor, putem afla foarte starea de sanatate a perusilor. Masurarea temperaturii este foarte simplu de realizat, deoarece multor perusi le place sa stea pe degetele sau pe mana proprietarului. Cele mai bune rezultate sunt obtinute atunci cand pasarea este calma. Daca pasarea este suparata sau tocmai a zburat prin incapere, inima ii bate mai repede si temperatura picioarelor este mai mare ca de obicei. In concluzie ar trebui sa incerci sa masori temperatura, numai cand pasarea este relaxata si calma. Temparatura medie a corpului unui perus este in jur de 41 °C (in partea de jos a corpului), iar temperatura picioarelor este in jur de 39 °C. Incearca sa te obisnuiesti cu temperatura unui perus sanatos, pentru ca in cazul in care perusul s-ar imbolnavi, sa iti dai seama si sa-l duci la veterinar.

Picioare fierbinti temporar
    Daca picioarele sunt fierbinti, atunci temperatura perusului este mai mare de 40 °C. Acum priveste cu atentie penajul pasarii. Penele perusului sunt apropiate de corp? Pasarea isi tine aripile ca si cum ar sta pe un ou ? Atunci perusului ii este foarte cald. Vara , acest comportament este normal (este indicat sa-i asigurati o cadita cu apa ). O alta varianta, ar fi aceea ca perusul sa fi suferit un atac de panica. Picioare fierbinti pe o durata mai mare de timp

    Daca picioarele perusui raman fierbinti mai mult timp, cel mai probabil motivul este o infectie la rinichi. Daca organismul pasarii nu este vindecat , in totalitate, din urma infectiei, corpul acesteia se supraincalzeste. Daca se intampla asa ceva, pasarea trebuie dusa imediat la veterinar. Aceasta boala, daca nu este tratata la timp, este mortala pentru pasare. Atentie! Perusii mai "dolofani", au picioarele mai calde. In acest caz, picioarele calde, nu reprezinta un motiv de alarmare.


Picioare reci temporar
    Daca perusul are picioarele reci, din cand in cand, acesta poate fi stresat. O alta explicatie a picioarelor reci , poate fi aceea ca perusul sa fi facut baie. Daca penajul pasarii, chiar si picioarele, sunt ude, temperatura corpului este putin mai mica ca de obicei. In cateva minute, temparatura ar trebui sa creasca la loc, deci nu aveti vreun motiv de ingrijorare. Daca picioarele perusului sunt reci cateva minute, de mai multe ori pe zi, poate fi un semn de boala ( disturbari ale sistemului cardiovascular ). Este important sa duceti pasarea la veterinar, cand apar astfel de simptome.


Picioare reci pe o durata mai mare de timp
    Cand picioarele perusului sunt reci, mereu, pasarea pare apatica, penele sunt pufoase si doarme mai mult decat o face in genaral, aceasta sufera, probabil, de o boala severa. In acest caz, este recomandat sa duceti pasarea la veterinar.

    Nutriţia reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte, ce trebuie luate în seamă pentru a putea asigura o îngrijire corespunzătoare peruşilor. Cele mai multe boli ale pasărilor sunt puse pe seama unei diete inadecvate. Indifent de numărul păsărilor pe care îl deţineţi, trebuie să achiziţionaţi accesorii adecvate pentru păstrarea seminţelor şi a apei. Apa este un element indispensabil vieţii şi nici un organism nu poate trăi fără ea. Cantitatea de apă necesară peruşilor variază în funcţie de tipul de hrană administrat, dar este important de ştiut că ei trebuie să aibă apa proaspătă din belşug. Cu toţii ştim că unele seminţe sunt mai bune decât altele, chiar dacă sunt din acelaşi sortiment. Lista seminţelor cu care poate fi hrănit un peruş este destul de lungă, printre care amintim : meiul, cânepa,ovăzul.

    Originari din Australia, peruşii au fost aduşi în Europa cu câteva sute de ani mai tâarziu decat alte specii de papagali. La inceputul secolului al XIX-lea, perusii erau importati din Australia in numar imens, fiind destinati spre a fi vanduti. Mult înainte ca Australia să interzică exportul de peruşi, în Europa au apărut crescatori care s-au specializat în reproducerea peruşilor. Au fost obţinute exemplare excentrice, mult diferite de modelul original. Mutaţiile genetice au dus la obţinerea unor specii cu penaj galben strălucitor, apoi la obţinerea unor varietăţi albastre, albe, existând posibilitatea apariţiei unor culori noi în viitor.

Habitat

Colivii
    Majoritatea peruşilor sunt ţinuţi în colivii, dar este indicat să achiziţionaţi o volieră. Este foarte important să-i asiguraţi peruşului suficient spaţiu de zbor. Însa dacă nu aveţi spaţiu necesar, este foarte bine să lăsaţi peruşul liber, prin cameră, macar o oră pe zi (nu trebuie lăsat singur nicio clipă). Coliviile sunt de două feluri: cele găsite în comerţ, folosite de posesorii obişnuiţi, şi cele folosite de crescatori. O colivie "ideală" trebuie să fie rectangulară, să fie cromată ( este mai usor de curăţat) şi partea de jos să fie acoperită. Acest model de colivie se găseşte si în magazinele de specialiatate. O dată achiziţionată o colivie, trebuie să procuraţi un suport pentru hrană, o adăpătoare, beţele de suport şi jucării ( majoritatea coliviilor sunt dotate cu aşa ceva). Colivia nu trebuie amplasată direct în razele soarelui, dar nici în curent. De asemenea este indicat ca seara , colivia să fie acoperită cu o panzăa.


Voliere
    Ansamblurile de dimensiuni mari se numesc voliere, acestea având avantajul că permit amplasarea mai multor cuiburi şi că pot fi ţinute în exterior. Totodată, ele permit găzduirea unui număr mare de păsări. Materialele în care acestea sunt disponibile sunt foarte variate, astfel că puteţi alege între modele confecţionate din sârma cuprată sau din plasă sudată ori împletită. Peruşii au tendinţa de a ciuguli lemnul, de aceea sunt volierele din sârma plastificată. Volierele amplasate în exterior oferă peruşilor cele mai bune condiţii de viată. Ele asigură un spaţiu suficient de zbor, şi nu în ultimul rând se pot bucura de razele soarelui sau de adierea vântului. Dacă vă hotarâţi să amplasaţi o volieră în grădina dumneavoastră, trebuie să ştiţi câteva aspecte:
- există peruşi care fac gălăgie şi în toiul nopţii, lucru supărător pentru vecini;
- existenţa prădătorilor naturali: şerpi , păsări de pradă, chiar şi şobolani;
- pozitionarea volierei (nu trebuie asezata sub copaci sau in locuri joase);
- aşezarea volierei direct pe pământ nu este optimă;
- voliera trebuie acoperită parţial sau total (indicate sunt panourile de plastic)
- o volieră trebuie să conţină diverse jucării, fără de care peruşii s-ar plictisi

    In concluzie, trebuie să ţineţi cont şi de aceste aspecte înainte de a muta peruşii într-o volieră exterioară.